Expozitie cu tematica
orientala
Artista plastica
Nermin Hogea a vernisat, in acest weekend, la noua cafenea turceasca Jade, deschisa
in zona Casei de Cultura, o expozitie personala cu tematica orientala,
intitulata sugestiv: "Arta si aroma de cafea". Intr-o ambianta care
s-a armonizat perfect cu tema manifestarii, autoarea evenimentului expozitional
a sustinut vernisajul, vineri seara, in prezenta unor apropiati si oameni de cultura
printre care s-au remarcat muzeograful Geta Deleanu si scriitoarea si traducatoarea
Guner Akmolla.
Invitatii au fost
incantati de cele 20 de picturi in ulei expuse pe simeze, care au adus in
atentie elemente cu specific oriental, de la naturi statice cu ibrice,
narghilele, tavi de servit cestile cu cafea si vase din arama sau argint pana
la portrete de femei in costume traditionale tataresti si turcesti sau peisaje
din Crimeea.
Autoarea expozitiei,
Nermin Hogea, a declarat ca ideea realizarii unei expozitii cu o asemenea tematica
s-a nascut dupa ce a vizitat Crimeea, in 2009. In ultimii doi ani, a itinerat-o
atat la Bucuresti, cat si in Crimeea, iar acum, reimprospatata cu lucrari noi,
a vernisat-o si la Constanta .
Lucrarile semnate de
Nermin Hogea, membra a Careului Doamnelor din cadrul Ligii Navale Romane -
Atelierul de Pictura "Valentin Donici", pot fi admirate de iubitorii
de arta de la malul marii, in aceeasi locatie, timp de o luna. De altfel, noua
cafenea va gazdui, de acum inainte, si alte manifestari, seri de poezie,
expozitii lunare si intalniri saptamanale pentru oamenii de cultura din oras,
in fiecare vineri, de la ora 17.00.
EXPOZIŢIE. „Artă şi
aromă de cafea'' cu parfum oriental
Nermin Hogea, artista care a aşteptat pensia ca să poată
picta
Constănţeanca redă în tablourile sale atmosfera orientală,
de la narghilele şi ibrice la peisaje din Crimeea.
Toată luna septembrie, iubitorii de artă, atât constănţenii, cât şi
turiştii aflaţi încă pe litoral, sunt invitaţi să admire, în timp ce vor putea
să savureze o cafea la un local de profil recent inaugurat în zona Casei de
Cultură, 20 de tablouri semnate de artista Nermin Hogea-Susam. Spaţiul
neconvenţional unui eveniment de cultură, însă extrem de binevenit, s-a dovedit
a fi neîncăpător vineri seară pentru vernisajul expoziţiei de pictură „Arta şi
aroma de cafea". Cafeneaua a fost plină ochi de artişti avizaţi,
constănţeni iubitori de frumos. Picturile în ulei redau atmosfera orientală,
prin narghilele, ibrice, tăvi de servit ceştile de cafea sau vasele din aramă
şi argint. Din decor nu lipsesc portrete de femei costumate tradiţional sau
peisaje din Crimeea.Muza artistei
„Mă inspiră tot ceea ce este frumos. O persoană sau un obiect, un peisaj, o floare, un fir de iarbă. Prilejul să vizitez Crimeea a fost ceva foarte profund pentru mine şi am zis că mă apuc să fac o expoziţie cu lucrări, peisaje, ce mi-a plăcut mie îndeosebi la Crimeea, în memoria tatălui meu. Am vrut să redau cât mai exact realitatea în lucrările realizate", ne-a spus Nermin.
Profesionistă, după pensionare
Intrarea lui Nermin Hogea în breasla colegilor ei s-a realizat, după cum ea însăşi ne-a mărturisit, imediat după pensionare. A lucrat o viaţă ca funcţionar la CFR, însă cea mai mare dorinţă a ei, aceea de a picta, s-a concretizat după ce şi-a încheiat anii de muncă. „Mă bucur foarte mult când reuşesc să organizez o expoziţie personală. Lucrez cu mare plăcere. Sunt fericită când văd că este apreciat lucrul pe care îl fac. Am avut o dorinţă în viaţă. Să pot ieşi la pensie să pot picta. Şi fiindcă eu am lucrat la CFR, nu am putut să mă ocup de artă aşa cum aş fi vrut. Pentru mine, pictura a fost o iubire pe care de abia o aşteptam să intre în viaţa mea. Noroc că am ieşit la pensie de la 50 de ani. Ne-am mutat în Turcia, acolo am urmat nişte cursuri şi în 2005 am avut prima mea expoziţie personală. De atunci tot expun. Am expus şi în Bucureşti, şi în Crimeea, şi în Dobrogea, în mai multe locuri", mai spune artista.
Pictoriţă, dar şi poetă
Nermin Hogea scrie şi poezii, face traduceri în limbile turcă şi română. De asemenea, puţin cunoscut este faptul că a tradus o piesă de teatru, „Avalanşa", care se joacă şi acum la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 2010, a fost premiera acesteia. Mai mult decât atât, l-a tradus din română în turcă pe Mihai Eminescu. Acasă, artista constănţeancă are un mic atelier de creaţie. Ne-a mai spus că tehnica sa de lucru este mixtă. „Prefer să lucrez în ulei, dar lucrez şi cu tempera, şi cu acuarele, şi cu acrilice, pe carton, pe pânze şi pe o bucată de hârtie. Pictez şi artă naivă de doi ani", a completat Nermin.
Obiectele orientale, o pasiune nestinsă
Orice tablou cu obiecte orientale va rămâne însă pentru artistă ceva de suflet. Mai mult decât orice altă creaţie, cu altă tematică. Nermin se consideră un om împlinit. Până în prezent, are în colecţie sute de creaţii. „Îmi plac atât de mult încât nici nu mă îndur să le vând. Este mai important pentru mine să expun decât să le vând şi să mănânc banii. Mai fac cadouri, dar numai la persoane cunoscute, pentru a putea să le iau să expun atunci când am nevoie. Şi să le mai văd din când în când", a mai spus artista. „Nermin are realmente talent şi merită să îşi cucerească propriul spaţiu interior şi merită să iasă la lumină. Am o comunicare foarte bună cu Nermin pentru că este o persoană foarte voluntară, are un caracter puternic, un simţ deosebit al umorului. Nermin este o persoană care şi-a construit personalitatea artistică prin muncă asiduă, prin comunicarea cu ceilalţi, dar mai cu seamă prin talentul personal", a precizat la vernisaj muzeograful Geta Deleanu.
Proiecte culturale, şi în afara ţării
Pe 23 septembrie, Nermin va fi, din nou, la Istanbul, pentru a participa la o expoziţie internaţională de grup, cu tematica „Femei-pictori din ţările balcanice din jur care se preocupă de arta orientală". Acolo, constănţeanca va duce amintiri arhitecturale din timpul otomanilor,cum ar fi Geamia
din Mangalia sau vechea clădire din timpul otomanilor din Tulcea. Nermin Hogea-Susam este membră a Careului Doamnelor din cadrul Ligii Navale Române - Atelierul de Pictură „Valentin Donici".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu